Antrenorul Mirel Rădoi a lansat un avertisment după Universitatea Craiova – U Cluj 3-0, spunând că va fi greu pentru oricine să joace în Bănie.
Universitatea Craiova a început play-off-ul cu o victorie categorică, 3-0 pe teren propriu cu U Cluj, și a urcat, provizoriu, pe primul loc al clasamentului.
Formația din Bănie este pe primul loc, dar la fel de bine poate ajunge pe 3 la finalul tuturor meciurilor din prima etapă a play-off-ului. Mirel Rădoi este entuziasmat după succesul categoric cu U Cluj și a lansat un avertisment viitoarelor adversare.
„A fost senzațional! Va fi greu pentru orice când jucăm acasă cu o asemenea atmosferă. Poate diferența e puțin mare, dură pentru ei. Dar în momentele când au dominat în repriza a doua le-am blocat zona centrală.
Trebuia să uităm eșecul cu FCSB. Ăsta e lucrul frumos, că vine următoarea partidă și ai o revanșă de luat. Atitudinea a fost de partea noastră, când ne ridicăm la acest nivel totul va fi de partea noastră.
Deocamdată nu mă uit la clasament. După primele șase meciuri, care sper să fie victorii, mă uit la clasament. Cred că am exagerat săptămâna asta cu finalizarea, dar mă bucur că ne-a ieșit. Avem multe situații în care nu marcăm.
Este un play-off echilibrat cu echipe valoroase și când ai 3 ocazii trebuie să marchezi două goluri.
Ambele echipe au făcut o campanie pozitivă fotbalului. Jucătorii de la U Cluj nu au încercat să incite spiritele, ai noștri i-au respectat. Era păcat să fie altfel. Am făcut fericiți suporterii, după meciul cu FCSB.
În astfel de momente nu contează când jucăm, chiar și la 48 de ore. Dacă ne trezește cineva la 3 dimineața, trebuie să jucăm și să te bați cu ele de la egal al egal”, a spus Rădoi la finalul confruntării de pe Stadionul „Ion Oblemenco”, potrivit Digi Sport.
„Suntem foarte bucuroși pentru victorie. Este importantă, am marcat 3 goluri. S-a văzut că am jucat inteligent ambele faze, ne-am creat multe ocazii. Trebuia să ne luăm o revanșă după meciul trecut. Ne-am motivat, s-a văzut că suntem o echipă.
Pe plan personal îmi doresc să dau goluri și pase de gol, dar importantă este echipa și să câștigăm. În fotbal ești afectat o zi – două, până realizezi ce ai făcut. Dar de asta e frumos fotbalul, că vine următorul meci. Pentru asta muncim, să luăm titlul.
Sunt într-un moment bun, cifrele vorbesc, îmi doresc să fiu convocat. Sunt două meciuri importante, trebuie să începem cu dreptul”, a completat Alex Mitriță.